Știri
Noi prevederi pentru agricultură
19/07/2016

Subvențiile agricole continuă să reprezinte știrile de cel mai mare interes penrtu fermieri, mai ales că plățile au ca termen de finalizare data de 30 septembrie.

Este important să clarificăm faptul că în declarațiile APIA se face referire la autorizarea la plată, ceea nu înseamnă că acea sumă a fost efectiv plătită. Astfel, dosarele sunt verificate, autorizate la plată de către centrele județene, care mai apoi trimit rapoartele la București, unde se realizează viramentul bancar. Întregul proces este informatizat, dar se pare că exact acest lucru a creat cele mai mari întârzieri din cauza faptului că nu au fost achiziționate și puse în funcțiune la timp modulele informatice specifice. Din datele disponibile, se pare că Sprijinul Cuplat Zootehnic nu va intra în conturile marilor crescători de bovine în această lună.

În același timp, la Bruxelles se depun eforturi pentru sprijinirea sectorului laptelui prin alocarea unor noi ajutoare excepționale pentru producătorii de lapte care să ajungă într-un timp cât mai scurt la fermierii afectați.

Avansul pentru subvențiile pentru anul 2016 a primit aprobarea Comisiei pentru Agricultură pentru a fi plătit începând cu luna octombrie, în condițiile în care programul informatic este deplin funcțional și nu va mai cauza întârzieri.

Din cauza plafonului mare de 20.200kg/ha pentru producția anuală minimă de cartof pentru sămânță, mulți producători nu au fost eligibili să primească sprijinul cuplat de 950 euro/ha. Ministriul Achim Irimescu promite că pentru anul 2017 acest plafon va fi redus.

Limitele Maxime de Redizuuri admise au fost moficate la nivel european de către Comisia Europeană, decizie care afectează următoarele produse: EFORIA 045 ZC, ACTARA 25 WG, ACTELLIC 50 EC și FUSILADE FORTE.

Cum vă afectează decizia legată de aceste pesticide?

Răspunde