Știri
Exportul de animale vii riscă să fie interzis! Se recomandă exportul de carne și carcase
23/11/2018
Animals International a publicat astăzi, joi 22 noiembrie, într-o
conferință de presă noi dovezi filmate cu animale din România,
exportate și ucise în mod barbar în Orientul Mijlociu si a anuntat
faptul ca Parlamentul European recomanda Romaniei, la finalul unei
anchete, ca exportul de animale vii să fie înlocuit cu export de
carcase si carne, se arată într-un comunicat de presă remis
de către Animals International.
De asemenea, ONG-ul Animals International a prezentat un studiu
economic în premieră pentru România, care arată că țara noastră ar
putea crea până la 5.311 locuri de muncă, valoarea adăugată brută
prin crearea acestor locuri de muncă fiind estimată la 46,26
milioane de euro anual. Calculele sunt realizate în cazul
scenariului care presupune o încetare a tuturor livrărilor
internaționale (UE sau non-UE) pentru ovine și bovine în mod
etapizat până în anul 2022.
Organizația pentru protecția animalelor Animals International a
documentat exportul cu bovine vii din România. Investigatorii au
pornit în România și au urmărit animalele până în Orientul Mijlociu,
unde au fost martori ai tratamentului brutal și ai sacrificării
vițeilor din România. Filmările au fost realizate în Gaza și Liban.
Reamintim că în luna septembrie Animals International a publicat
filmări realizate în 2018, cu oile exportate. Conform studiului economic comandat de Animals International,
crearea de locuri de muncă în sectorul de producție și procesare
a cărnii și produselor din carne ar avea în mod natural efecte
pozitive, generând un consum suplimentar, nevoi de transport și
locuire, și astfel,indirect, locuri de muncă suplimentare, cu
efect asupra finanțelor locale și publice centrale. Este primul
studiu de acest fel realizat pentru România care confirmă încă
o dată că România are de câștigat doar atunci când crează valoare
adăugată pentru resursele sale.
Prin procesarea superioară a resurselor sale, fie ele animale,
lemn,petrol sau alte resurse se creează premisele pentru a crea
locuri de muncă noi și pentru a ține mai mulți bani în România,
a spus Claudiu Cazacu, analist economic, autor al studiului.
Situația exportului cu animale vii din România, nu numai că nu
s-a îmbunătățit dar România a devenit numărul 1 în lume la exportul
cu ovine și caprine și este deja între primele 10 din lume la
exportul cu bovine. Țara noastră a surclasat Australia, care a
început să reducă semnificativ exportul în viu după ce Animals
International a publicat anul acesta în luna aprilie imagini în
premieră mondială cu mii de animale moarte pe parcursul a 5 curse
consecutive către Orientul Mijlociu, realizate cu vaporul despre
care se credea că este cel mai bun pentru animale. Imaginile care
au făcut înconjurul lumii și au făcut Australia de râs.
Acum lumea a devenit mai conștientă de cruzimea din spatele
industriei exportului cu animale vii. Mai puțin România, care a
ajuns rușinea lumii cu peste 2 milioane de animale vii exportate
anual în țări despre care Guvernul României știe că le maltratează,
a adăugat Păun.
Nu doar Australia a început să impună restricții ci și Parlamentul
European, care a inițiat procedura de anchetă în domeniul
exportului cu animale vii în martie 2017 când Animals International
a prezentat la Bruxelles rezultatele investigației realizată de-a
lungul a 4 ani. Procedura de anchetă s-a încheiat luni, 19 noiembrie, la Bruxelles, cu ultimele audieri, la care au fost invitați investigatorii cheie din domeniul neguvernamental.</span></p><p> Din punct de vedere al bunăstării animale, nimic nu s-a schimbat în
bine în ciuda investigațiilor repetate în Orientul Mijlociu și
din Nordul Africii cu animale maltratate din România, care au
afectat semnificativ reputația țării.
"Am prezentat situația din teren, acolo unde nimeni nu a mers până
acum să vadă la ce chinuri sunt supuse animalele. Am demolat toate
miturile industriei și am demonstrat cu date precise că legislația
în domeniu se încalcă sistematic și că nu este vorba de accidente
izolate, ci de rutină. Din tot acest proces care s-a întins pe
aproape 2 ani a rezultat un raport de proastă implementare a
legislației, raport realizat de Parlamentul European, care
recomandă printre altele înlocuirea exportului de animale vii
cu produse cu valoare adăugată, precum carnea congelată sau
refrigerată”, a adăugat Păun, martor cheie audiat luni în
Parlamentul European.
Animals International cere Guvernului României să înlocuiască
negocierile curente de export cu animale vii către noi piețe
arabe cu discuții despre export de carne congelată sau refrigerate.
De asemenea, cere Parlamentului României să emită o nouă lege,
prin care să înlocuiască exportul de animale vii cu cel de carne
congelată și refrigerată, până în anul 2022.
Categorii
Ultimele articole
- > 6 lucrări în livadă pe care este obligatoriu să le faci în luna iulie
- > Soluția de drojdie pentru grădină!
- > Știai că mărarul trebuie plantat lângă morcov și varză? Iată cum să asociezi corect plantele în grădină pentru a te bucura de o recoltă generoasă
- > Ardei pentru umplut (conservați pentru iarnă)!
- > Sarmale de urda in foi de vita
Răspunde