Știri
Direcții și reglementări în agricultură
28/03/2016

În continuarea știrilor referitoare la măsurile speciale instituite ca urmare a întâlnirii de la Bruxelles de acum două săptămâni a miniștrilor agriculturii din UE, vă prezentăm normele de aplicare ale acestora. De asemenea, am selectat pentru dumneavoastră câteva direcții de cooperare și dezvoltare propuse de Minister.

  • Fermierii români din sectorul laptelui pot beneficia de pachetul de ajutoare excepționale. Pentru a beneficia de aceste sume, trebuie să depună cererile până la 8 aprilie și să îndeplinească condițiile specifice.

  • În cadrul măsurilor temporare se acordă ajutor și pentru sectorul de porcine. Fiind vorba de o alocare deosebită de fonduri, trebuie îndeplinite mai multe condiții pentru a obține subvenția. Lista acestor condiții este detaliată aici.

  • Referitor la subvențiile agricole pentru bovine ministrul de resort, Achim Irimescu, a declarat că în România suma va trece de pragul de 300 de euro pe cap de animal.

  • În 2015 a fost introdusă subvenția de înverzire. Este vorba de un set de reguli aplicabile diferit în funcție de suprafața agricolă și destinația ei, care au ca scop reducerea monoculturilor. Acest articol explică pe larg diferitele situații cu care se pot întâlni fermierii.

  • Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a participat la conferința „Transferul rapid al rezultatelor cercetătorilor din domeniul tehnologiilor și echipamentelor de mecanizare și autorizare în agricultura României”, unde a subliniat importanța unei colaborări cât mai strânse între cercetători și agricultori.

  • Ministrul Achim Irimescu va participa astăzi, 28 martie, de la 14:30, la o altă conferință de amploare, Conferința PRIA Agriculture, ce reunește reprezentați ai tuturor celor implicați în agricultură, autorități, asociații, fermieri și companii.

Ce părere aveți de ultimele condiții pentru subvenții?

 

Răspunde