Rețete
Ciorbă ardelenească de salată verde
12/08/2016

Salata verde se poate cultiva și recolta de la începutul primăverii până la sfârșitul toamnei și este foarte sănătoasă.

Săptămâna aceasta vă prezentăm o idee care reprezintă tradiția românească a celor mai gustoase ciorbe din zonă. Ciorba de salata verde este ușor, simplu și rapid de preparat, chiar și pentru cei care acum încearcă primele rețete.

Corina a gătit o ciorbă ardelenească de salată verde, folosind o rețetă de familie specifică zonei. Pe lângă ingredientul principal a mai adăugat doar kaiser, ceapă, usturoi, făina, lapte și smântănă, fără alte legume. În Transilvania, ciorbele au un gust dulceag, cremos, față de cele acrite cu borș sau oțet din sudul României. Rețeta noastră păstrează gustul transilvănean, dar poate fi dreasă cu acritură după preferință.

Pe blogul Corinei veți găsi instrucțiunile de pregătire a unei zame ardelenești.

Voi cum preparaţi ciorba de salată?

 

Răspunde